Programul mental este alcătuit din două tipuri de instrucțiuni:
- Înnăscut: sunt încorporate în anumite structuri cerebrale implicate în procesarea informațiilor și sunt comune tuturor oamenilor.
- Dobândit: ele emană din sfera socială și depind de contextul socio-economic-cultural al momentului și de autoritatea care le stabilește. Ei evaluează, ordonează și clasifică informațiile primite din mediu.
Setul acestor instrucțiuni, dacă sunt consecvente, permite rezultatului obținut din procesarea informațiilor percepute de creier din mediul nostru să fie coerente ( coerența este un mecanism care asociază informațiile încorporate de stimulii pe care simțurile noastre le percep cu cele care sunt deja stocate în alte cadre neuronale preexistent). Programul mental „vede” secvențe în datele pe care le percepe care coincid cu cele stocate în memorie și dezvoltă încet reguli care le raportează.
Acest mecanism împiedică acceptarea oricăror rezultate pentru a explica evenimentul, limitându-le la cele care sunt coerente și, în plus, evită tensiunea psihologică a incongruențelor cognitive (disonanță cognitivă, auto-înșelăciune, mecanism de reprimare a amintirilor neplăcute și traumatice, etc.).
Operatorii cognitivi constituie o primă linie de ordonare a stimulilor percepuți din mediu, dar nu au capacitatea de a oferi o explicație mai specifică. Trebuie luat în considerare faptul că societatea umană este foarte complexă în multe aspecte și necesită o mai mare profunzime și precizie în explicarea evenimentelor care au loc în mediul nostru.
Pentru a rezolva această situație, mintea are nevoie de instrucțiuni specifice mai în concordanță cu situațiile reale ale momentului pentru a vă ajuta să organizați informațiile percepute. Aceste instrucțiuni (coduri normative, sistem de valori, credințe și tradiții istorice, modă) emană de la organismele sociale și sunt integrate în zonele sistemelor cognitive și emoționale în care informațiile percepute ale unui eveniment sunt prelucrate pentru a-i da un sens și un evaluare.
Instrucțiunile dobândite formează un set larg și foarte divers și nu sunt identice la toți oamenii, dar au în comun principiile din care sunt hrănite. Aceste principii servesc drept referință pentru interpretarea și evaluarea diferitelor scenarii prin care trece viața noastră de zi cu zi și printre cele mai relevante sunt:
1. Principiul beneficiu-prejudiciu
Acesta servește drept referință pentru a califica o mare varietate de situații ca benefice și acceptabile, sau dăunătoare și respinse. Acest principiu ne îndeamnă să evaluează pericolele, riscuri și daune de orice fel (efort fizic, timp petrecut, dileme morale, costuri financiare, demisii personal, respectarea normelor și tradițiilor legale, posibilitatea conflictelor familiale, de muncă sau sociale, etc.) și comparați-le cu beneficiile care aduce situația. O considerație a acestui principiu este că, deoarece oamenii tind să trăiască în grupuri, permite o distincție între „ceea ce este bun sau rău pentru mine” și „ceea ce este bun sau rău pentru celălalt”.
2. Principiul relativității
Pe baza acestui principiu, organizăm, clasificăm și prețuim elementele și evenimentele din mediu: mare, mic, bun, rău, util, inutil; și, de asemenea, persoanelor cu care interacționăm: isteți, mândri, criminali, înțelepți etc. Pentru a face acest lucru, strategia de relaționează și compară unele elemente cu altele și unele evenimente cu altele, în așa fel încât un element să adopte o valoare în comparație cu un alt element, deoarece niciunul nu are o valoare concretă de la sine. Ceva este mare sau mic, înalt sau scurt, dulce sau sărat în funcție de ce este comparat. La fel, nimeni nu este absolut inteligent, bogat, înalt, cinstit etc., ci mai degrabă în comparație cu un model tipic pentru fiecare caracteristică (ceea ce numim arhetip).
3. Principiul interacțiunii dintre sistemele emoționale și cognitive
Ambele sisteme tind să acționeze împreună, deși uneori sistemul emoțional acționează mai întâi și alteori sistemul cognitiv, în funcție de circumstanțe. Când emoția, care prin natura sa este rapidă și ambiguă, devine forța dominantă „calificatoare”, aceasta împiedică sau face dificilă la început trecerea la raționament și reflecție (și astfel la bun simț) lăsându-i în al doilea loc.
Dacă rațiunea intervine mai târziu (câteva milisecunde mai târziu), are grijă ca performanța promovată de emoție să aibă loc în limite „rezonabile” și nu este dăunător, analizând rezultatele posibile și consecințele acestora (proiecția temporală a acțiunii). Dar, uneori, acest control al rațiunii nu este suficient de puternic și cedează dictatelor emoției. Problema poate apărea atunci când cele două sisteme oferă calificări opuse, adică emoția pe care o simțim înainte de un eveniment nu corespunde cu raționamentul efectuat pentru a-l interpreta. Conflictul dintre ambele opțiuni poate duce, dacă persistă, la o tulburare mentală.
4. Principiul contingenței
Acțiunile noastre fac parte din lanțurile cauzale care duc la un rezultat așteptat, dar se poate întâmpla ca, din diverse cauze, acest rezultat să nu se întâmple și să aibă loc unul neprevăzut. Din acest motiv, așteptările ca anumite evenimente să aibă loc trebuie considerate ca fiind posibilități care vor fi mai mult sau mai puțin probabil să apară. Acest principiu ne aduce la o întrebare importantă: distincția dintre posibilitatea producerii unui eveniment și probabilitatea ca acesta să aibă loc. Un eveniment poate fi posibil, dar puțin probabil (frica, de exemplu, ne face să vedem un eveniment foarte probabil care, deși este posibil, ar fi puțin probabil să apară).
5. Principiul afinității
Viața tinde să formeze grupuri (de la celule simple la organisme complexe), iar ceva similar se întâmplă în grupurile umane, singurătatea nu este naturală, deoarece supraviețuirea este mai mare fezabile în grupuri, iar acestea sunt formate în virtutea principiului afinității (cele mai comune criterii de afinitate sunt: aspectul fizic, credințele, tradițiile, dorințele, hobby-urile, interesele, etc.). În ciuda diferențelor individuale, nevoia de coexistență duce la crearea unor grupuri cu aceeași idee în care fiecare persoană contribuie într-un mod specific (o funcție) la echilibrul și supraviețuirea acesteia.
Două tipuri de forțe „mentale” acționează pe baza acestui principiu: unele dintre atracţie care incită relația cu alți oameni și cu alții care tind respingere din aceeași. Dacă primele predomină asupra celor din urmă, relația va fi stabilă și fructuoasă; dar dacă o fac respingerea sau indiferența, relația va tinde să dispară sau să devină „toxică”.
În cele din urmă, întrebarea fundamentală despre aceste instrucțiuni, deoarece sunt create de grupuri și entități sociale, este desemnează cine decide care sunt instrucțiunile care trebuie urmate în fiecare problemă sau situație și limitele care trebuie a impune. Acestea sunt de obicei create de o autoritate locală sau națională, un grup de experți, organizații internaționale etc. Sarcina dvs. va fi să decideți ce referințe ar trebui să folosim pentru a evalua și califica evenimentele zilnice care ne afectează. Este vorba despre definirea a ceea ce este bine și a ceea ce este rău, corect sau nedrept, acceptabil sau inacceptabil, corect sau greșit.
