Cele 12 paradoxuri principale în psihologie

Paradoxurile sunt situații sau afirmații care par să se contrazică, dar care, în realitate, pot fi adevărate. În psihologie, aceste antilogisme sau contradicții sunt adesea folosite pentru a ilustra concepte complexe sau pentru a contesta convingerile preconcepute. De aceea au apărut de-a lungul timpului multe paradoxuri care încearcă să explice într-un mod filozofic unele situații pe care le trăim zilnic.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, care este intrigant și în același timp foarte fascinant, în acest articol Psihologie-Online, vă explicăm care sunt acestea. cel principalele paradoxuri în psihologie și semnificația lor.

Index

1. Paradoxul lui Solomon
2. paradoxul hedonic
3. Paradoxul răbdării
4. Paradoxul proiecției
5. Paradoxul eșecului în viața reală
6. Paradoxul cretan
7. Paradoxul efortului și rezultatului
8. Paradoxul fricii și al curajului
9. Paradoxul Abilenei
10. Paradoxul alegerii
11. Paradoxul schimbării

Începem cu paradoxul lui Solomon, unul dintre cele mai frecvente, deoarece majoritatea oamenilor îl experimentează fără să conștientizeze că este un paradox. Paradoxul lui Solomon ilustrează situația în care vrem mereu să dăm sfaturi de viață oamenilor din jurul nostru, dar, în schimb,

Numele paradoxului se datorează miticului rege evreu Solomon, cunoscut istoric drept unul dintre cei mai înțelepți regi și pentru că a dat sfaturi celebre. Cu toate acestea, viața lui personală a fost plină de decizii proaste și chiar a comis numeroase păcate.

Aproape toți suntem obișnuiți să dăm multe sfaturi altora, dar facem aceleași greșeli pe care încercăm să le corectăm și la alții. De exemplu, îi spunem cuiva să uite de o persoană care i-a rănit, dar poate că noi nu suntem în stare să facem același pas de teama de a suferi.

Acest paradox provine din școala filozofică utilitarista și se bazează pe conceptul că căutarea plăcerii este baza pentru maximizarea fericirii. În contribuțiile sale, psihologul Viktor Frankl a scris: „fericirea nu trebuie urmărită, trebuie să se întâmple. Și va veni doar ca un produs secundar al dedicării ție și altor oameni.”

Adică, paradoxul hedonismului provine din ideea că plăcerea este subiectivă și că ceea ce este plăcut pentru o persoană poate să nu fie plăcut pentru altul. Aceasta înseamnă că Este greu să știm cu certitudine ce lucruri ne vor face fericiți, așa că fericirea nu ar trebui să devină un scop zilnic. Dimpotrivă, ar trebui să încercăm să ne bucurăm de fiecare pas al drumului.

În plus, căutarea deliberată a plăcerii poate duce la dependență și nemulțumire. Când ne concentrăm prea mult pe plăcere, putem pierde din vedere alte lucruri care sunt importante pentru noi, cum ar fi relațiile, obiectivele și sensul vieții.

Exemplu de paradox al hedonismului

Paradoxul hedonismului poate fi ilustrat cu exemplul unei persoane care se concentrează pe căutarea plăcerii și El decide să-și petreacă timpul trăind o viață sedentară, mâncând mâncare nedorită, uitându-se la televizor și jucându-se. joc video. Deși aceste activități pot fi plăcute pe termen scurt, Pe termen lung pot duce la probleme de sănătate, inclusiv obezitatea, izolarea socială și lipsa de scop.

În schimb, concentrarea asupra altor aspecte importante pentru el sau ea, cum ar fi relațiile, obiectivele și sensul vieții, poate experimenta mai multă fericire pe termen lung.

Acesta este unul dintre cele mai folosite paradoxuri în psihoterapie. Cheia înțelegerii constă în conceptul de răbdare și în modul în care influențează modul nostru de a acționa și de a face față situațiilor. Când avem răbdare, suntem dispuși să așteptăm cât este necesar pentru a ne atinge obiectivele, fără să ne grăbim sau să căutăm scurtături. În loc să iei decizii impulsive sau pripite, ne facem timp pentru a planifica, evaluați și acționați cu atenție și gândire.

Prin această abordare, evităm să facem greșeli sau să luăm acțiuni impulsive care ne-ar putea face să ne întoarcem sau să pierdem timpul corectând erorile. În schimb, avansăm constant și solid, permițându-ne să ne îndreptăm mai eficient spre obiectivele noastre.

Exemplu de paradox al răbdării

Imaginați-vă că ați cumpărat o piesă de mobilier pentru a o asambla acasă. Pachetul vine cu un manual de instructiuni si toate piesele necesare. Ești dornic să ai mobila asamblată și trebuie să te decizi dacă o faci cât mai repede sau să citești cu atenție manualul. Dacă începi să te adunezi repede, având încredere în instinctul și priceperea ta, sunt șanse ca pe parcurs să-ți dai seama că ai plasat niște piese în locul greșit, ceea ce te-ar face să pierzi mult mai mult timp reîncepând jocul. sarcină.

Pe de altă parte, dacă decideți să citiți cu atenție manualul de instrucțiuni înainte de a începe, deși durează puțin mai mult timp La început, dacă urmați fiecare pas cu precizie, veți putea avea mobilierul gata de plecare în mai puțin timp decât vă așteptați. purta.

Cu cât urăști mai mult trăsătura unei persoane, este posibil să o urăști în tine. Psihologul Carl Jung a stabilit că caracteristicile celorlalți care ne deranjează pot fi reflectarea propriilor noastre temeri interne, pe care l-a numit „Proiecție”. Proiecția presupune atribuirea altor aspecte ale noastre pe care nu le recunoaștem sau nu le acceptăm în mod conștient.

Putem exemplifica acest lucru prin cazul unei persoane care își critică întotdeauna prietenii pentru că sunt prea egocentrici și narcisiste. Se simte constant iritată de atitudinea prietenilor ei și nu poate înțelege cum pot fi așa egocentricTotuși, ceea ce acea persoană nu realizează este că are și tendințe egocentrice, dar le respinge sau le neagă în sine.

Acesta este un alt dintre cele mai semnificative paradoxuri din psihologie, deoarece ne învață că, pe măsură ce întâmpinați mai multe eșecuri, oportunitățile tale vor crește pentru a atinge succesul. După cum a spus Thomas Edison: „Nu am eșuat. Am găsit 10.000 de moduri care nu funcționează. Este un fapt că succesul vine din persistență și depășirea obstacolelor și nu există nicio modalitate de a evita procesul de învățare prin eșec.

Un exemplu clar în acest sens este Michael Jordan, care s-a confruntat cu respingerea când a fost exclus din echipa sa de liceu și, în cele din urmă, a devenit un jucător de talie mondială.

Un alt exemplu clar al paradoxului eșecului în viața reală este cel al lui Steve Jobs, co-fondator al Apple Inc. În anii 1980, Jobs a fost concediat chiar de la compania pe care a ajutat-o ​​la crearea din cauza unor diferențe cu consiliul de administrație. Acesta a fost un eșec uriaș în cariera lui și o experiență dureroasă. Cu toate acestea, în loc să renunțe, Jobs a luat această înfrângere ca pe o oportunitate de a învăța și de a crește. A fondat o altă companie numită NeXT Computer și a achiziționat Pixar Animation Studios, ceea ce l-a determinat să devină unul dintre cei mai de succes bărbați din lume.

Paradoxul Epimenidei, cunoscut și sub denumirea de Paradoxul cretan, este o afirmație autoreferențială celebră care ridică o contradicție logică. Acest paradox Se bazează pe o frază a lui Epimenide, un filozof și poet cretan din Grecia antică, care a afirmat: „Toți cretanii sunt mincinoși”.

Centrul acestui paradox apare atunci când ne gândim dacă această afirmație este adevărată sau falsă. Dacă presupunem că această afirmație este adevărată, atunci înseamnă că toți cretanii, inclusiv Epimenide însuși, sunt mincinoși. Cu toate acestea, dacă toți cretanii sunt mincinoși, acest lucru ar include și Epimenide însuși, ceea ce duce la concluzia că afirmația sa a fost falsă. Prin urmare, dacă afirmația este adevărată, se contrazice.

Exemplu de paradox cretan

Să presupunem că cineva ne spune că spune mereu minciuni. Această afirmație creează un paradox, deoarece dacă acea persoană spune mereu minciuni, atunci de unde știm dacă spune adevărul atunci când susține că spune mereu minciuni? Acest paradox ilustrează dificultatea de a evalua și înțelege propriul comportament atunci când vine vorba de auto-referire și autoevaluare, deoarece poate duce la aparente contradicții și provocări în înțelegerea veridicității propriilor noastre afirmatii.

Unul dintre cele mai folosite paradoxuri în domeniul psihologiei, întrucât pune o aparentă contradicție între eforturile pe care le facem pentru a realiza ceva și rezultatul pe care îl obținem. Poate fi aplicat în diferite contexte, cum ar fi relațiile personale, obiectivele profesionale sau orice situație în care ne străduim să realizăm ceva anume.

Paradoxul se bazează pe faptul că, uneori, când ne străduim prea mult să ajungem la ceva sau la cineva, în loc să ne apropiem de el, pare să se îndepărteze mai mult. În unele ocazii, concentrare excesivă pe căutarea sau urmărirea a ceva creează o dinamică de disperare sau anxietate. Această atitudine ne poate determina să acționăm într-un mod disperat sau neautentic, ceea ce ne îndepărtează de ceea ce căutăm.

Exemplu de paradox al efortului și rezultatului

Un exemplu al acestui paradox este o persoană care caută în mod constant aprobarea celorlalți și încearcă din greu să le mulțumească în orice moment. Cu toate acestea, pe măsură ce încerci prea mult să cauți aprobarea celorlalți, îi poți înstrăina, deoarece aceștia pot percepe comportamentul tău ca fiind excesiv sau neautentic.

Același lucru se întâmplă într-o relație romantică, deoarece dacă o persoană o urmărește constant pe cealaltă într-un mod copleșitor, poate genera distanță și respingere.

Paradoxul fricii și al curajului se bazează pe ideea că curajul nu înseamnă absența fricii, dar capacitatea de a acționa în ciuda ei. Cu alte cuvinte, curajul apare atunci când ne confruntăm și ne depășim fricile în loc să le evităm.

Prin urmare, dacă ceva te umple de frică, probabil că este un indiciu că ar trebui să-l înfrunți. DistractivÎn cazul în care implică un pericol real pentru viață sau provoacă vătămări fizice, sentimentul de luptă sau fuga este de obicei activat atunci când Ne confruntăm cu provocări legate de traume din trecut sau atunci când căutăm să ne realizăm viziunea despre sine pe care o avem. aspirăm să fim.

De exemplu, începeți o conversație cu cineva atractiv, luați inițiativa de a căuta direct un nou loc de muncă, exprimați-vă în public, începerea unei afaceri, exprimarea opiniilor controversate, a fi complet sincer cu cineva și multe alte situații similare declanșează adesea frica si anxietatea. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că acestea sunt tocmai lucrurile pe care trebuie să le abordăm și să le confruntăm pentru a merge mai departe în viață.

Paradoxul Abilene ilustrează o situație în care un grup de oameni decid să ia o acțiune că nimeni nu vrea, dar o fac pentru că cred că este ceea ce vor alții și nu intenționează să provoace incomoda. Acesta este unul dintre paradoxurile care apare cel mai adesea în grupurile sociale și este produs de lipsa unei comunicări eficiente și prezumția a ceea ce vor alții.

Paradoxul Abilene a fost descris de psihologul Jerry B. Harvey în cartea sa din 1988 intitulată Paradoxul Abilene și alte meditații asupra managementului. Harvey a folosit exemplul unei familii care decide să meargă în Abilene, un oraș îndepărtat din Texas, pentru a petrece ziua. Familia nu vrea să meargă la Abilene, dar nimeni nu vrea să fie primul care spune nu. Ca urmare, familia ia o decizie care nu este ceea ce doresc majoritatea membrilor săi.

Să ne imaginăm că un grup de prieteni încearcă să decidă unde să meargă la cină. Toți preferă să stea acasă, dar nimeni nu vrea să pară plictisit, așa că cineva sugerează să meargă la un restaurant. Ceilalți dau din cap, crezând că asta își doresc toți ceilalți și ajung să iasă la cină, deși niciunul nu și-a dorit cu adevărat.

Când avem prea multe opțiuni din care să alegem, s-ar putea să ne fie mai dificil să luăm o decizie. Acest lucru se datorează faptului că creierul trebuie să proceseze mai multe informații și să ia mai multe considerații, ceea ce poate provoca anxietate și confuzie.

Psihologul Barry Schwartz a descoperit în studiile sale că cei cu mai multe opțiuni dintre care să aleagă erau mai puțin mulțumiți de deciziile lor decât cei cu mai puține opțiuni. Studiul a mai constatat că persoanele care aveau mai multe opțiuni aveau mai multe șanse să regrete deciziile lor. Este obișnuit ca atât de multe alternative să provoace anxietate din cauza fricii de a greși la alegeri.

Exemplu de paradox al alegerii

Imaginează-ți că mergi la o înghețată. Dacă există doar trei arome (vanilie, ciocolată și căpșuni), alegerea este ușoară. Alegeți unul în funcție de preferințe și probabil veți fi mulțumit de decizia dvs.

Cu toate acestea, dacă există 50 de arome diferite, decizia poate fi copleșitoare, deoarece varietatea mare face mult mai dificilă luarea unei decizii. În cele din urmă, după ce ai ales o aromă, s-ar putea să te întrebi dacă într-adevăr ai făcut cea mai bună alegere sau dacă o altă aromă ar fi fost mai bună. Această incertitudine și întrebări pot face alegerea finală mai puțin satisfăcătoare, în ciuda faptului că aveți multe mai multe opțiuni la dispoziție.

Paradoxul schimbării ilustrează un fenomen psihologic care apare atunci când schimbarea este inevitabilă, dar, în același timp, este greu de realizat. Acest lucru se datorează faptului că schimbarea ne cere să abandonăm ceea ce știm și să experimentăm ceva nou.

Un studiu al psihologului Martin Seligman a constatat că oamenii care sunt mai deschiși la schimbare tind să fie mai fericiți și mai de succes. Același studiu a mai constatat că oamenii care ei rezistă schimbării Ei tind să fie mai predispuși la anxietate și depresie.

De exemplu, imaginați-vă pe cineva care are un loc de muncă care nu-i place, dar care îi oferă siguranță financiară. Persoana respectivă știe că schimbarea locului de muncă ar putea fi benefică pe termen lung, totuși, teama de necunoscut și incertitudinea îi poate îngreuna să ia decizia de a se schimba.

Acest articol este doar informativ, la Psychology-Online nu avem puterea de a pune un diagnostic sau de a recomanda un tratament. Vă invităm să mergeți la un psiholog pentru a vă trata cazul particular.

Dacă doriți să citiți mai multe articole similare cu Principalele paradoxuri în psihologie și semnificația lor, vă recomandăm să intrați în categoria noastră de Psihologie sociala.

• Kahneman, D. (2003). Paradoxurile comportamentului uman. Barcelona: Ariel.
• Pérez-Luco, R., Alarcón, P. și Zambrano, A. (2004). Dezvoltarea umană: paradoxul stabilității schimbării. Intervenție psihosocială, 13(1), 39-61.
• Pinker, S. (2002). Paradoxurile minții. Barcelona: Paidós.
• Wiseman, R. (2005). Paradoxurile psihologiei. Barcelona: Ariel.